Category: Cercetatori
Last Updated on Wednesday, 11 June 2014 11:28

 

Dr. Mihai Ioan MICLE


Curriculum vitae: RO - PDF EN - PDF


Doctor în psihologie, cercetător ştiinţific la  Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române și consilier în cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti (Ministerul Justiţiei).

 

A absolvit Facultatea de Sociologie şi Psihologie, masterul în Psihologie organizaţională şi economică. A obtinut titlul de doctor în psihologie în anul 2007, a urmat specializari postuniversitare în Psihodiagnostic şi psihoterapie experienţială și studii postdoctorale în domeniul Managementului cercetării avansate şi Expertizei medico-legale psihiatrice (2010-2013). Este formator pentru formarea profesională a adulţilor și atestat în Psihologie Clinică – Psiholog principal autonom; Supervizor.

Este autor al volumului Climatul organizaţional - factor de progres în raportul motivaţie-performanţă (Editura Academiei Române, 2009) şi coautor a opt volume de specialitate: Motivarea personalului – ghid pentru manageri (Editura Tribuna Economică, 2010); Încălcarea legii ca stil de viaţă. Vulnerabilitatea adolescenţilor la criminalitate, 2009; Dimensiuni psiho-sociale ale violenţei domestice, Editura Academiei Române, 2008 etc.

Autor şi coautor la peste 20 de capitole în cărţi şi rapoarte de cercetare în diferite lucrări de specialitate şi a 55 de articole indexate BDI și ISI în reviste de specialitate din ţară şi străinătate în domeniul psihologiei muncii, criminologie, probaţiune şi management organizaţional.

A condus şi a participat ca specialist la numeroase cercetări, proiecte naționale și internaționale. Este membru în asociaţii naţionale şi internaţionale. Redactor al „Revistei de psihologie”; Redactor al Romanian Journal of Psychology – Academia Română.

În anul 2011, i-a fost decernat Premiul Academiei Române „C-tin Rădulescu Motru (colectiv) pentru lucrarea „ Încălcarea legii ca stil de viaţă. Vulnerabilitatea adolescenţilor la criminalitate”; Editura Academiei, Bucureşti, 2009, p. 272, ISBN 978-973-27-1886-5.